Gigi Becali intervine brutal în scandalul în care a fost implicată FCSB, după ce a fost acuzată că a fentat legea carantinei. Patronul a dezvăluit că Toni Petrea a trebuit să schimbe desfășurarea cantonamentului, pentru a-l liniști pe Mihai Stoica.
FCSB s-a întors în țară joi, 14 ianuarie, și a intrat direct în cantonamentul de la Berceni. Roș-albaștrii vor reveni pe teren, în noul an, cu un meci împotriva Astrei, partidă programată vineri, de la 20:00.
Patronul FCSB aruncă cuvinte grele adversarilor din Liga 1, pe care îi acuză că nu știu să își apere interesul. Omul de afaceri care finanțează Universitatea Craiova, Mihai Rotaru, nu i-a rămas dator.
„Dacă 15 cluburi nu se duc pentru că sunt unii proști nu înseamnă că noi am fentat legea. Nouă ni s-a permis din start, ni s-a zis așa: dacă stați singuri în hotel, aveți test negativ, călătoriți cu charter, atunci e în regulă. Citește în lege!
Un avocat important mi-a zis că ce nu e interzis de lege înseamnă că e permis. Dacă ar fi scris acolo competiție internațională oficială, da, atunci nu aveam ce să facem!
Noi am avut invitație de la baza sportivă unde am stat!”, a declarat Gigi Becali pentru GSP.
Patronul FCSB spune că Mihai Stoica a început să se teamă după ce scandalul s-a amplificat în țară. Toni Petrea chiar a acceptat un amica, pentru a justifica cantonamentul în fața autorităților:
„Noi am ținut tot timpul legătura cu autoritățile. Dar din cauza presei, a ceea ce ați scris, cei de la Ministerul Sănătății au început să le pună întrebări celor de la DSP.
Chiar și Arafat a pus întrebări, au făcut o ședință exclusiv pe acest caz și atunci, ca să nu existe nicio problemă, ni s-a zis că ar fi mai bine să avem și un joc disputat în acest turneu pe care l-am făcut.
Noi refuzaserăm înainte de stagiu să jucăm 4 amicale care ne-au fost propuse, dar, apoi, i-am chemat pe unii marți și am jucat. Ca să nu mai fie emoții fiindcă și MM începuse să se îndoiască!”, a mai spus Gigi Becali.
Sunt echipe care sunt în cantonament acolo, puteam să jucăm cu Slovan Liberec, cu echipe din Turcia. Am jucat aseară, de la ora 5 ora locală, cu Kemer Tekirovaspor. Am câștigat cu 3-2! Scorul a fost deschis de Vînă, am fost egalați de un jucător interesant. Până la pauză am mai marcat prin Oaidă. Am fost egalați din nou. Și apoi în a doua parte a jocului am marcat din nou prin Oaidă Mihai Stoica
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER